Pentru o filozofie a istoriei | Jacques Maritain

Nu putem concepe filozofia istoriei ca pe ceva separat de filozofie in general. Ea se ocupa de exemplificarile adevarurilor generale stabilite de filozofie, pe care le vede intruchipate intr-o maniera cit se poate de singulara si contingenta. Cum ar putea fi manifestate certitudinile filozofiei de realitatea istorica daca nu intr-o maniera mai mult sau mai putin conjecturala? Tocmai pentru ca filozofia istoriei inseamna intoarcerea finala a cunoasterii filozofice la individual si la contingent ii este ei absolut imposibil sa aiba (cum credea prosteste Hegel) acelasi grad de certitudine ca metafizica. Dar cu toate acestea, in virtutea continuitatii sale cu intregul ansamblu al cunoasterii filozofice, ea este filozofie. Este filozofie readusa la realitatea cea mai individuala – miscarea, mersul insusi al istoriei umane in timp.Nu exista problema mai fundamentala pentru filozofia istoriei decit aceea a relatiei dintre libertatea divina si libertatea umana in modelarea istoriei. Planul etern al lui Dumnezeu nu trebuie conceput in termeni antropomorfici, ca un fel de scenariu scris in prealabil. Conceptia adevarata e ca planul divin este imuabil odata fixat din eternitate. Dar este fixat din eternitate numai daca se tine cont de slabiciunea libera a omului, pe care Dumnezeu o vede in prezentul Sau etern. Omul intra astfel in planul etern. Nu ca sa-l modifice! Ar fi o absurditate sa spui asta. El intra in insasi compozitia planului etern si in fixarea lui vesnica prin puterea sa de a spune nu. Si slava libertatii divine este sa creeze o lucrare cu atit mai frumoasa, cu cit ii ingaduie mai mult celeilalte libertati sa o distruga, pentru ca din abundenta de distrugeri ea singura poate extrage o supraabundenta de fiinta. (Jacques Maritain)