Cum si de ce (mai) educam? | Doru Castaian

E ceva ce vorbeste direct si viu in aceste texte: cunoasterea sigura a subiectului, stapinirea ramificatiilor lui (atit la nivelul bibliografiei, cit si la cel al gindirii), lipsa de emfaza, tentativa generoasa de a-l convinge pe celalalt pe baza argumentelor, disponibilitatea de-a accepta obiectiile si de-a regindi subiectul, calmul judecatii si franchetea interogatiei.O spun cu mina pe inima: nu e un singur rind din cele scrise de el asupra educatiei romanesti la care sa nu subscriu intru totul. Si asta nu doar pentru dreapta cumpana a gindului si eleganta exprimarii, ci – mai ales – pentru ca fiecare rind al acestor texte ma (si ne) indeamna la meditatie. Dincolo de orice altceva, e in aceste texte o teribila sinceritate. Vorbind despre scoala, Doru Castaian vorbeste despre sine si despre elevii sai, despre perplexitatile si incertitudinile sale, despre mirarea – deopotriva uimire fascinata si spaima a – felului in care ideile se articuleaza in lume. Aceasta mi se pare a fi masura paginilor ce urmeaza: exercitiul de sinceritate al unui profesor adevarat. (Mihai Maci)