Ulita copilariei

"Ulita mea e pasnica, tacuta. Rareori o tulbura navala targului. Prin ea strabat carele cu boi venind de la tara. Convoiul lui tihnit e o rugaciune murmurata cu buzele ei, si colbul care le-nsoteste e un suras blajin. Ulitele de capetenie ale targului au slujitorii lor: maturatori care le piaptana, stropitori care le spala, mesteri care le sulimenesc cu smoala si asfalt. Ea se slujeste singura. Isi toarna apa de ploaie prin uluce; isi potriveste parul cu vrabii; si chipul ei firesc e. Trufase de numele lor, celelalte uiti au silit portile caselor sa li-l învete si sa li-l rosteasca statornic. Si portile, cu guri de tabla sau de lemn, il au în toata clipa pe buze. Ea a soptit doar casei noastre numele ei. Ploile l-au sters, poarta l-a uitat si ea 1-a uitat. E o umila si nestiuta ulita de margine de targ".