Trenul spre Samarkand | Guzel Iahina

„Sub aceasta forma a aventurilor, o forma atragatoare, am incercat sa povestesc despre o tema foarte grea, tema foametei in masa. Si nu direct, ci din perspectiva copiilor, din punctul lor de vedere, despre modul in care foametea le-a schimbat viata si psihologia, s-a reflectat in limbajul si in comunicarea lor.“ – Guzel Iahina Anul 1923. Noua Uniune Sovietica e un taram haotic, bantuit de o foamete crunta si inca zguduit de ultimele zvacniri ale Razboiului Civil. Neinduratoarea politica a rechizitionarilor a ucis milioane de oameni, a pustiit sate, a destramat familii si a lasat fara adapost cohorte intregi de copii, care acum ratacesc flamanzi peste tot. Combatantul fortelor civile de tineret Deev primeste misiunea de a forma un tren care sa transporte 500 de copii de la Kazan pana in Samarkandul mai indestulat. Astfel incepe o calatorie aventuroasa, de sase saptamani, din padurile de pe malul Volgai si stepele kazahe pana in desertul Kizilkum si muntii Turkestanului, desfasurand o panza fabuloasa, pe care sunt zugravite destine, personaje pline de culoare (cazaci albi, tarani porniti in bejenie, cekisti, basmaci si, mai ales, micii vagabonzi excentrici), iubiri, gesturi exaltate sau suferinte tacute, umor, cruzime si speranta – intr-o alternare de lumina si intuneric demna de marea pictura si acea vivacitate cinematografica a scenelor cu care ne-a obisnuit deja Guzel Iahina. „Pot spune ca astfel de carti se nasc foarte rar si ele ii schimba pe toti cei care le citesc. Toti ne amintim acest sentiment de la Platonov: cele citite te-au schimbat. Mie [cartea aceasta] mi-a amintit si de calatoriile lui Marco Polo si ale lui Afanasi Nikitin in intangibilul si luxuriantul Orient, pe taramul indestularii si al cruzimii salbatice, atractia caldurii, a caldurii cumplite, a dogoarei, a mirajului desertului. In plus, este, slava Domnului, o robinsoniada. Un gen care promite salvarea in final.“ – Elena Kostiukovici Guzel Iahina s-a nascut in 1977, la Kazan. A absolvit Facultatea de Limbi Straine a Institutului Pedagogic de Stat din Kazan, iar din 1999 locuieste la Moscova, unde a urmat cursurile Academiei de Cinematografie, sectia scenaristica. A lucrat in relatii publice, publicitate si marketing si a colaborat cu articole la revistele Neva, Oktiabr, Sibirskie ogni etc. In 2015 publica primul roman, Zuleiha deschide ochii (Zuleiha otkrivaet glaza; Humanitas Fiction, 2018). Inspirat din relatarile bunicii ei, o invatatoare tatara care a petrecut 16 ani intr-o colonie de munca din Siberia, romanul s-a bucurat imediat de un succes rasunator si a primit mai multe premii prestigioase. In Rusia, in 2015: Bolsaia Kniga (Marea Carte), Premiul intai si Premiul cititorilor – Locul intai; Premiul Iasnaia Poliana (Lev Tolstoi), Premiul Kniga Goda (Cartea Anului) si Premiul Zviozdnii Bilet (Bilet spre stele) al Festivalului Aksionov. A fost finalist la Russkii Buker (Booker Rus), in 2016 i s-a acordat Premiul Cyrano, iar in Franta a aparut in 2017 si a primit Premiul revistei Transfuge. A fost, de asemenea, finalist la Premiul Medicis Etranger. Cel de-al doilea roman al sau, Copiii de pe Volga (Deti moi; Humanitas Fiction, 2020), publicat in...