Poezii - Mihai Eminescu

Volumul Poezii, de Mihai Eminescu, face parte din colectia de Bibliografie scolara recomandata, coordonata de prof. MARIANA BADEA. Utila pentru cunoasterea principalelor opere literare studiate la scoala, colectia se remarca printr-o atenta ingrijire a textului, astfel incat copiii carora li se adreseaza aceste titluri sa beneficieze de o experienta a lecturii folositoare, menita sa accentueze aplecarea spre literatura romana si scriitorii care au marcat diversele perioade si curente.
MIHAI EMINESCU (1850-1889), considerat poetul national al Romaniei si cea mai influenta personalitate din literatura romana, a ramas in constiinta publica prin scrierile publicate antum si postum, precum si prin adaptarea operei sale in teatru, muzica si film.

Volumul Poesii, singurul tiparit in timpul vietii lui Eminescu, a aparut in 1883, la editura Socec, cu o prefata si cu texte selectate de Titu Maiorescu si cu portretul autorului, cuprinzand un numar de 63 de poezii, dintre care 26 fusesera publicate de-a lungul unui deceniu in Convorbiri literare.

Cartea, care initial s-a numit Lumina de luna, a fost planuita timp indelungat de catre autor, la insistentele amicilor sai literari.

Editia princeps a acestui volum este una dintre cele mai importante si mai iubite carti din literatura romana. Editia a doua a aparut in 1885, iar a treia, in 1888. O a patra editie, cu un studiu semnat de Titu Maiorescu, a aparut in octombrie 1889, intitulandu-se Poetul Eminescu.

„Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor cum soarele soarbe un nour de aur din marea de amar.” (Mihai Eminescu)

„Astfel se stinse in al optulea lustru de viata cel mai mare poet, pe care l-a ivit si-l va ivi vreodata, poate, pamantul romanesc. Ape vor seca in albie si peste locul ingroparii sale va rasari padure sau cetate, si cate o stea va vesteji pe cer in departari, pana cand acest pamant sa-si stranga toate sevele si sa le ridice in teava subtire a altui crin de taria parfumurilor sale.” (George Calinescu)

„Fara Eminescu am fi mai altfel si mai saraci.” (Tudor Vianu)