O ultima scrisoare - Rebecca Yarros

Beckett,

Daca citesti asta, ei bine, stii cum e cu ultima scrisoare. Tu ai scapat. Eu nu. Nu te mai invinovati, pentru ca stiu ca, daca ar fi fost vreo sansa sa ma salvezi, ai fi facut-o.

Am nevoie de un singur lucru de la tine: lasa armata si du-te la Telluride.

Sora mea mai mica, Ella, isi creste singura gemenii. E prea independenta si nu se lasa ajutata usor, dar si-a pierdut bunica, parintii, iar acum si pe mine. E prea mult de indurat pentru oricine. Nu e drept.

Si asta nu e tot: mai e ceva ce nu stii, care ii destrama familia. O sa aiba nevoie de ajutor.

Asa ca daca eu nu mai sunt, nu pot fi acolo pentru Ella. Nu pot sa-i ajut sa treaca peste asta. Dar tu poti. Te implor, ca pe cel mai bun prieten al meu: du-te si ai grija de sora mea, de familia mea.

Te rog, nu o lasa sa treaca singura prin asta.

Ryan

„Poarta rimel rezistent la apa cand citesti aceasta carte. Serios, rimel rezistent la apa si servetele.” – Debra

„Este genul de iubire care poate rezista oricaror incercari. Scrisorile pe care si le-au trimis unul altuia erau atat de frumoase incat pur si simplu mi-au inmuiat inima. Mi se pare ca notitele scrise au un farmec aparte si imi place cum aceasta carte se concentreaza pe scrisorile pe care si le-au trimis in timp ce el era in armata.” – Maria

„Cea mai frumoasa si sfasietoare poveste de dragoste militara pe care am citit-o vreodata. O adevarata lovitura pentru suflet, dar intr-un mod care te face sa simti ca, in ciuda durerii, exista o frumusete rara in iubire. M-a purtat intr-o calatorie emotionala imensa, aducand cuvinte ca onoare, sacrificiu, datorie si curaj—crezul unui soldat si al tuturor celor care au avut curajul de a lupta pentru ceva mai mare decat ei insisi—la viata, cu o intensitate care m-a frant si m-a reparat in acelasi timp.”— Diana P.

„Dureros de emotionanta si dezarmant de sincera, „O ultima scrisoare” este o poveste de dragoste care iti sfasie inima – un carusel al emotiilor ce te ridica pe cele mai inalte culmi si te arunca in cele mai adanci abisuri.” – Ioana V.