O mie de ani intr-o singura clipa - Ramona Maria Bochie

„Cu adevarat, printesa Alida fusese daruita de Cer cu o frumusete aleasa, fara asemanare in lumea intreaga. Parul ca soarele in amurg tesea parca un nimb de raze in jurul fruntii ei de alabastru, buzele ii erau rosii ca floarea de rodie. In ochii ei adanci si limpezi pareau a se revarsa topazele marii sub primele sclipiri ale aurorei, iar trupul ei desavarsit de armonios avea mladierea crengilor de santal in adierea vantului diminetii, avea gingasia si gratia gazelelor pierdute in unda fosnitoare a padurii. Crestea minunata copila, inconjurata de bogatii rare, ocrotita de zanele vazduhurilor, vegheata de duhul deserturilor. Avea tot ce si-ar fi putut dori cineva pe lume. Dar vai! Slavitul Norian graise cu dreptate. Pe chipul ei suav, incantator ca roza de mai, surasul nu inflorise niciodata. In apele de topaz ale ochilor ei se rasfrangea tristetea unui suflet ars de amar, ce se topea mereu, mereu, in izvoare fierbinti de lacrimi. […] Pe langa cereasca frumusete ce inzestra nobila ei faptura, Alida era daruita de Cel de Sus cu un glas dulce, fermecator, ca mladierile de alauta. Dar cantecele ei rasunau atat de triste, incat insusi craiul zilei, ascultand-o, varsa peste pamant lacrimi de foc, iar marita Luna si gingasele stele suspinau adanc, in tacerea tainica a noptii.” (fragment din Ramona Maria Bochie, O mie de ani intr-o singura clipa)