Maitreyi | Mircea Eliade

Cartea acorda o foarte mare importanta laturii mistice a iubirii, un nivel firesc intr-o cultura atat de religioasa precum era India acelei perioade. Allan face trimitere directa la Chaitanya si la doctrina iubirii mistice in vaishnavism. Sunt frecvente situatiile in care cei doi indragostiti depasesc nivelul corporal, in care legatura dintre ei devine una magnetica, in care efectiv isi sorb mintile unul altuia, dupa formularea lui Ortega y Gasset. Filosoful spaniol realizeaza o paralela intre discursul mistic si cel indragostit: ambele folosesc acelasi principiu, concentrarea atentiei pe ceva anume (persoana celuilalt), simultan cu indepartarea de lume si de diversitatea ei, asa incat constiinta mystului sau a celui indragostit devine ca o camera lipsita de aer, cu o presiune diferita fata de cea exterioara. De aici analogia dintre iubire si mecanismul unei masini pneumatice: prin fixarea obsesiva a atentiei asupra celuilalt, dispar contururile lumii exterioare, astfel incat in momentul rupturii, atat Allan, cat si Maitreyi se regasesc intr-o singuratate deplina, lipsiti de posibilitatea de a-si mai restabili propriile euri sociale. Doar in legatura cu Maitreyi, Eliade a folosit un astfel de limbaj lipsit de orice echivoc, intrebandu-se daca nu cumva a fost vrajit. In literatura romana, Maitreyi este primul si singurul roman ce exploreaza relatia de iubire in latura ei mistica, insa fara a pune un patos prea mare si fara a cauta neaparat sublimul si eternul.