Mai e putin pana treci strada (poeme) - Liviu Mircea

Acum vreo douazeci de ani, aici, la Iasi, am participat la lansarea unui volum de poezii de Liviu Mircea. Un volum excelent, dupa cum imi spune memoria. Dupa care l-am pierdut din vedere. El a plecat prin lume, vreo cinci ani in China, o perioada in Irlanda si apoi a urmat un sir intreg de sejururi in peste o suta de tari! Ce a facut vreme de peste douazeci de ani? Pe scurt, cu vorbele sale, „am hoinarit, am scris, am baut si iubit…”. A facut bine ca a adaugat „am scris”. De o bucata de vreme, Liviu s-a reintors la Cluj, dar n-a venit cu mana goala, ci cu un amplu si exceptional volum de poezii, Mai e putin pana treci strada. Cu poemele sale ample, aluvionare si limpezi in acelasi timp, cu imagistica exploziva si aluziile esopice, volumul ilustreaza la varf poetica optzecista, mai precis linia „scolii ardelene” din poezia generatiei noastre. Nu, nu seamana cu Ion Muresan sau Ioan Es. Pop, dar face parte din aceeasi familie. As putea ilustra cu versuri, imagini, metafore stralucite, dar ar fi inutil, daca nu imposibil; valoarea acestei poezii, a poeziei bune in general, trebuie perceputa la nivelul intregului. Cu aceasta carte, Liviu Mircea realizeaza, „dupa douazeci de ani”, probabil una din cele mai spectaculoase intoarceri la poezie din cate cunosc. Ii urez buna revenire! Mi-ar placea sa particip la lansarea acestei minunate carti de poezie. Poate aici, la Iasi, unde locuiesc… (LIVIU ANTONESEI)

Refugiat prin „Germaniile straine si reci”, intr-o tara in care-si castiga painea practicand „o munca pentru care n-a fost educat”, Liviu Mircea revine cu cel de-al 8-lea volum in literatura tarii sale, pe care, ca poet, nu a parasit-o niciodata. Indepartat de modele poetice de la noi, lirismul lui pare mai apropiat de vibratia vietii decat de canoanele literare. Incarcat de o energie neagra, versul e dur si, adeseori, scrasnitor, tasnind de sub magma cotidianului cu o forta indelung reprimata, fara ca autorul sa fie tentat de calofilie. Expresionismul sau il indeparteaza sistematic de poetica optzecistilor, generatie careia i-ar putea fi afiliat prin varsta si prin unele din obsesiile tematice. Din orice unghi ar fi privit, Liviu Mircea se dovedeste o voce plina de forta, dotata cu o stranie energie a dezolarii existentiale. Indiscutabil, Liviu Mircea e un nume ce trebuie retinut ca fiind una din cele mai lucide constiinte ale liricii actuale. (ION CRISTOFOR)

Citesc mult, cu nesat, tot ce gasesc bun, tot ce ma pasioneaza, tot ce ma intereseaza, calatoresc si ma indragostesc in fiecare zi. Scrisul si coborarea pe pamant, de-a lungul acestui fluviu numit Viata, au fost si sunt totul pentru mine. Intr-o lume fara Dumnezeu, in care prostia este adevarata problema pandemica, iar oamenii cred ca mantuirea inseamna acumulare de averi, Arta si, in special, Poezia, daca nu au devenit instrumente de mantuire, au ajuns, in timp, cel putin vocea, imaginea, emotia si calea spre o lume mai buna, mai umana. In ceea ce ma priveste, poezia este cam tot ce am. Si tot ce am mie imi este suficient in aceeasi lume in care nimic nu mai este suficient. (LIVIU MIRCEA)

LIVIU MIRCEA s-a nascut in 28 iulie 1957, in Sarmasu, un orasel din judetul Mures, Transilvania. A facut studii de Managementul Proiectului in Dublin, Irlanda. A crescut la tara, alaturi de bunicul sau care, desi nu a fost scriitor, avea stofa unui povestitor fantastic. A fost prima persoana care l-a facut sa viseze, iar de atunci nu a incetat niciodata sa isi imagineze alte lumi posibile. Prima poezie a pus-o pe hartie la noua ani, iar de atunci, nu s-a oprit niciodata din scris si nici nu a aflat de ce se intampla asta, dar accepta ca e bine asa cum e. A publicat pana acum sapte carti cu poezii (Un fel de-a zbura, Editura Tipomur, Targu Mures, 1998; Ruginirea Elvetiei, Editura Tipomur, Targu Mures, 1999; Emigropa, Editura Aletheia, Bistrita, 2000; Maszkjatek, Editura Aletheia, Bistrita, 2000; Premiul Nobel pentru singuratate, Editura Aletheia, Bistrita, 2002; Evadare din propria mea umbra, Editura Aula, Brasov, 2004; Fetele tarfelor mele, cuvintele, Editura Brumar, Timisoara, 2006), Mai e putin pana treci strada fiind a opta. A participat la mai multe Festivaluri de Poezie din Irlanda, Germania, Franta si Romania. A publicat poezii in Danemarca, Irlanda, Marea Britanie, SUA, Franta, Ungaria si Romania. A fost nominalizat pentru Premiul cel mare, de trei ori la rand, in 2006, 2007 si 2008, la Festivalul International de Poezie din SUA. A fost inclus in patru antologii de poezie din SUA, Marea Britanie, Danemarca si Germania.