Lumea e camasa mea de forta | Goran Mrakic

Unul din multiplele euri lirice din Lumea e camasa mea de forta e foarte curios de ceea ce gaseste in cartile pe care le cumpara din anticariate – fotografii, bancnote vechi, hirtii scrise, scoruri, insemnari… Cam asa („la plimbare prin viata cu vechituri”) e si Goran Mrakic in poezie, iar anticariatul lui se numeste Timisoara, personaj principal in toate cartile de pina acum ale scriitorului. Goran Mrakic scrie o poezie cotidiana („inca o umilinta, inca o bataie / inca o moarte urita, inca o tigaie”), existentiala, sociala („e o lume a personajelor secundare / a eroilor negativi”), politica, punk („Punk`s not dead”), narativa, prezenta si actuala, dar cu multe intertexte cu perioada comunista. Exact ca-n proza sa, avem foarte multe personaje, care n-au stare si se plimba peste tot, o poezie plina de actiune, emotii, ironii, nostalgii, trairi, in care in loc de sampanie „deschidem niste sticle de sange spumant”. Hai norock!Mihail Vakulovski