La Medeleni Volumul 2 - Ionel Teodoreanu

Era o mahnire in el, undeva in adancuri, o spaima, o singuratate, un frig...
Stinse lumina. Se aseza intr-un fotoliu. Astepta... Astepta sa se intample ceva... Sa se intample o minune, cum astepta si cand era copil... Sa fie deodata Adina langa el, fara s-o auda venind, fara sa-i presimta pasii, sa fie langa el, in bratele lui, ca un vis care te face sa tresari, sa zambesti si sa strangi perna prin somn.
S-o simta in bratele lui si s-o alinte, sa inchida ochii, sa-si rezeme capul de pieptul ei. Si s-o auda ca prin vis, vorbindu-i in soapta:
«Danut, nu s-a intamplat nimic... Tu esti un rau si un prost, ai plans, ne-am intristat amandoi... dar ne-a trecut... Acuma suntem amandoi, unul langa altul...»
Si s-o simta in bratele lui, lipita de el, ca o floare a trupului lui, ca o floare rasarita din el, in care sufletul lor era parfum.
Fara de ea incepea singuratatea; era o troita la rascrucile pustietatilor.