Conditia copilului in Romania moderna (1859–1914) - Marina Ingustu

Constructia moderna a copilariei ca instrument al proiectului national

Stabilirea unei istoricitati si chiar a unei cronologii a evolutiei constructului cultural al copilariei au fost doua eforturi stiintifice controversate, dar care au oferit si copiilor un rol semnificativ pe scena istoriografiei. In 1962, in lucrarea L’Enfant et la vie familiale sous l’ancien régime, istoricul francez Philippe Àries a declarat ca lumea premoderna nu a perceput ideea de copilarie ca pe o etapa distincta de viata, autorul propunand chiar o cronologie exacta a transformarilor mentalitatilor: „tineretea este varsta privilegiata a secolului al XVII‑lea, copilaria a secolului al XIX‑lea, iar adolescenta a secolului al XX‑lea”. Recurgand la o extrapolare, istoricul a cercetat tranzitia de la iconografia medievala, in care Pruncul Isus avea o fizionomie afectata de o imbatranire prematura, la reprezentarile picturale moderne, populate de copii portretizati idilic. Aceasta era evolutia artistica ce marca, in acceptiunea lui Àries, tocmai trecerea de la o varsta care se confunda cu maturitatea la o copilarie ale carei particularitati trebuiau intelese si gestionate de lumea adulta. O intreaga bransa de istorici a blamat, totusi, pretentia de a descoperi o geneza a copilariei, cu atat mai mult una limitata la granitele unui singur secol. Pentru ca, la fel ca in cazul altor constructe culturale si mentalitati, istoria copilariei este compusa din fenomene longue durée, este conditionata de cultura, de sistemele de valori si de realitatie stiintifice ale fiecarei epoci si, astfel, firesc supusa unei continue reevaluari. (din „Introducere”)