Cartografii fictionale. Perspective asupra prozei romanesti - Alina Bako

Sa cauti corespondentul unui oras dintr-o opera literara in realitate inseamna sa-l privezi deja de jumatate din farmecul sau, iar transformarea unor astfel de orase-fantoma intr-unele reale, din caramida si mortar, nu poate duce decat la deziluzie, spunea Virginia Woolf in eseul sau „Literary Geography” (1905). Intr-un celebru interviu, Joyce sustinea, dimpotriva, ca intentia sa a fost de a lasa o imagine atat de completa a Dublinului, incat acesta sa poata fi reconstituit in caz ca ar disparea de pe fata pamantului.

Exista, desigur, in ambele afirmatii o doza de exagerare, dar intrebarea de fond ramane aceeasi, iar ea se leaga de utilitatea identificarii unor toposuri literare cu o geografie reala, obiectiva – cu alte cuvinte, sunt orasele, strazile, locurile din operele literare spatii situate exclusiv sub imperiul imaginarului, sau reprezentari ale unor realitati, entitati geografice concrete?

De asemenea, in ce masura ar fi utila pentru hermeneutica textului literar o astfel de identificare? Odata acceptata conventia ca scriitorul nu e altceva decat un creator de harti, iar naratiunea sa, deci lumea creata de el, contine elemente disparate precum fragmente din alte naratiuni, descrieri de oameni si locuri, imagini derivate din observatia superficiala sau de profunzime a lucrurilor, legende, mituri, inventii ale imaginatiei, devine limpede utilitatea unei astfel de decriptari.

Andreea Rasuceanu