Ayatollahi, martiri si revolutionari | Marius Lazar

Marius Lazar este lector universitar la Facultatea de Istorie si Filosofie a Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca si director executiv al Centrului de Studii asupra Orientului Mijlociu si a Mediteranei, in cadrul aceleiasi Facultati. Preda cursuri de Relatii Internationale, Geopolitica regionala, Istoria Orientului Mijlociu contemporan, si a efectuat stagii de cercetare si mobilitati profesionale in Franta, Egipt, Maroc, Tunisia, Algeria, Liban, Iran, India.Inca de la formarea sa, in 1920, Irakul modern s-a aflat permanent in centrul interesului comunitatii internationale, „copil teribil” al unui Orient Mijlociu traversat permanent de crize, conflicte, drame umane – dintre care nu putine au fost tocmai consecinta politicilor interne sau regionale irakiene. Dupa ce a fost, vreme de decenii, sub influenta britanica, perioada in care a cunoscut o viata politica si sociala tulburenta, destinul Irakului se va schimba radical odata cu caderea violenta a monarhiei hasemite si cu instalarea Republicii, in 1958. In acei ani de apogeu ai Razboiului Rece, impactul orientarilor nationaliste si anti-occidentale asumate de noile regimuri militare irakiene parea atat de destabilizator, la nivel regional si international, incat Allen Dulles, pe atunci director al CIA, ajungea chiar sa numeasca Irakul drept „regiunea cea mai periculoasa a planetei”. Cativa ani mai tarziu, in deceniul al optulea, liderii ba’athisti de la Bagdad, nationalizand industria petroliera, facand alianta cu URSS si finantand masiv inarmarea Irakului, dadeau deja frisoane regiunii prin ambitiile lor hegemonice in interiorul lumii arabe si prin sustinerea cauzei palestiniene – mai ales a gruparilor radicale, utilizate, la concurenta cu Siria, pentru a destabiliza Israelul, dar si statele rivale din Orientul Mijlociu. Instalat definitiv la putere, in 1979, Saddam Hussein va capata tot mai mult un renume negru, prin cultul „babilonian” al personalitatii sale si prin politicile represive de tip stalinist, dar indeosebi prin cele doua mari aventuri militare dezastruoase pentru tara sa, mai intai razboiul lung si sangeros impotriva Iranului, intre 1980-1988, iar mai apoi invadarea si anexarea Kuweitului, in august 1990, de unde va fi expulzat, cateva luni mai tarziu, de catre o coalitie internationala, condusa glorios de catre Statele Unite. In sfarsit, dupa 2003, tot Washington, in siajul undei de soc provocate de atentatele de la 11 septembrie 2001, si sub stindardul noii strategii globale de „lupta impotriva terorismului”, a montat o campanie militara de schimbare a regimului ba’athist de la Bagdad, dar ale carei consecinte s-au dovedit a fi catastrofale, atat pentru stabilitatea interna a tarii, cat si pentru cea regionala, pana in zilele noastre.