Adio, nobili! sau noblesse oblige | Christine Grafin von Bruhl

Christine Gräfin von Brühl face parte din familia contelui Heinrich von Brühl, caruia Dresda ii datoreaza terasa cu acelasi nume. S-a nascut pe 31 decembrie 1962, la Accra, in Ghana, si a crescut ca fiica de diplomati in Ghana, la Londra si Singapore. Tatal ei este Dietrich Graf von Brühl si mama ei Maria Octavia Gräfin von Waldburg zu Wolfegg und Waldsee. In prezent este jurnalista si autoare de carti cu un enorm succes. Sa nu uitam, noblesse oblige! NOBLESSE OBLIGE, INTRE IUBIRE SI RENUNTARE ISTORIA UNEI CULTURI NECUNOSCUTE O farsa ravisanta despre barierele dintre cástele secolului XXI si cum pot fi ele incalcate: povestea aventuroasa a unei iubiri imposibile, dintre o aristocrata si un artist, ale caror fundaluri familiale si culturale nu ar putea fi mai diferite. '...De fapt, la inceput, nu avea nici cea mai mica intentie sa se casato-reasca, pentru ca o aristocrata catolica ar trebui, firesc, sa contracteze un mariaj, pe cat posibil, cu un nobil de aceeasi confesiune, asa cum cere traditia si impune eternul Almanah Gotha.“ CHRISTINE GRÄFIN VON BRÜHL 'Unul dintre efectele secundare ale studiului Almanahului poate fi acela de a lega relatii potrivite statutului social, ce culmineaza in cel mai fericit caz cu o casatorie. Era ceva ce nu am stiut cand eram mica si nici nu am prins vreun indiciu din discutiile de la bunici. Simteam acribia, zelul cu care adultii se adanceau in Gotha, ii admiram pentru cu-nostintele lor, dar nu vedeam in spatele acestora sforile secrete ce se trageau ori vreo incercare de a-i manipula pe altii. [...] Pe langa studiul Almanahului Gotha, bunicul era pasionat de mersul trenurilor. Dupa ce mai crescusem si se intampla sa merg cu trenul la Allgäu in vizita la bunici, nu trebuia decat sa dau inainte un telefon, ca bunicul sa-mi gaseasca pe loc cele mai bune si mai rapide legaturi. Era intotdeauna la curent cu ultimul mers al trenurilor si se descurca uimitor de bine in el, asemenea unui venerabil amiral, care nu uita nici la batranete sa descifreze cele mai complicate harti si sa calculeze ruta ideala. Aceeasi bucurie si sete de cunoastere le vedeam la bunicul si atunci cand studia Almanahul. Dadea dovada de o neobosita ambitie cand era vorba sa descopere un grad de rudenie cu cine stie cine ori sa stabileasca cele mai confortabile si rapide legaturi de tren pentru mine. [...] Conditiile luxoase de care aveam parte au condus, asa cum se intampla in Est, si la asumarea unor mici servituti facute celor din jur. Imediat ce mi s-a instalat telefonul, am fost nevoita sa preiau toate apelurile pentru prietenii din vecini. Cand suna, de pilda, domnul Raabe din Brandenburg ca sa vorbeasca la telefon cu fiul lui care studia la Dresda si locuia in casa de vizavi, eram nevoita sa inchid, sa traversez strada si sa-l chem. Peste putin timp, telefonul suna din nou, iar tatal si fiul incepeau o lunga conversatie pe firul meu. Dupa ce se aflase ca la mine exista si un boiler,...