O barfa nespovedita - Pr. Bogdan Taifas

Nu stiu cum as putea prefata cartea Parintelui Bogdan Taifas. Titlul spune mult. Un preot pe care-l cheama Taifas scrie o carte, O barfa nespovedita. Pare o gluma, cuvintele legandu-se intr-un zambet. Exercitiul de jurnalist, paralel cu acela de pastor de suflete, prinde grairea intr-un joc de ape si foc, de cearcane de veghe si limpeziri de zori. O limba a comunicarii directe, tot mai rara, o inteligenta a frazei cu adevarat savuroasa face ca lectura acestui jurnal de idei vii sa fie o bucurie. Reala si nascatoare de idei care sa dea meditatiei cotidiene un flux de energie pozitiva si lucratoare in Harul Mantuitorului Hristos. Pentru ca despre Acesta vorbeste, cu ritm si patos pozitiv, convertitul la litera rostita al Cuvantului. Un excurs teologic in cheia lui Nicolae Steinhardt, a Parintelui Nicolae Delarohia nu poate fi trecut cu vederea.
Atent ca sa nu dilueze teologia, Parintelui Taifas ii sta la indemana un echilibru nascut din scriitura, acolo unde corzile sufletului se zbat scapate din copca exprimarii nederanjante, unde spumeaza metafora si reinvie jocul copilaresc al ascunderii dupa cimilitura duhului. Atent la definiri si coagulari exacte, plin de vioiciunea sensului euharistic al scriiturii. Om de campie, de val si tarm, Parintele Bogdan te framanta in curiozitati de tai Preot Bogdan Taifas fas, un taifas destins, cu zambet pe colt de gand, dar calibrat corect in hermeneutica sagalnica a Bisericii. Se simte ca iubeste Scriptura si Vesnicul ei Autor, ca taifasuieste, tainic si relevant deopotriva, cu Parintii Bisericii din a caror experienta omiletica isi adauga simplitatea comunicarii adevarurilor mantuitoare. Dintr-o generatie fara frustrari legate de dorinta de a dovedi ca stie teologie, coerent si discret (Fiica lui Iair si o alta multime...), inteligent si cumpanind bine nevoia auditorului inchipuit, dar prezent, Parintele Bogdan ofera un alt soi de rostire teologica. Tinereasca si destinsa. De foarte multi ani cred, si marturisesc tot mai des, ca predica este un editorial al timpului liturgic. Un articol de prima pagina a unui cotidian diafan care se propune prin Biserica lumii. Cred ca prin cartea sa de „barfe nespovedite”, tanarul Parinte propune tocmai un astfel de stil, descongestionat de false rigori, atent la auditor si la supletea pe care Evanghelia o cere astazi de la propovaduitorii sai. La atata drag de text daruit de autor noua, imi ingadui sa-i pun la inima, si in inima prefetei mele, cuvintele Parintelui Alexander Schmemann, parte integranta a unei culegeri de pretexte omiletice legate de Maica Domnului. El scrie: „Cea mai simpla definitie a abordarii exterioare (a subiectelor de credinta, n. n.), spune ca aceasta depinde in intregime de existenta unor dovezi. Dovedeste ca Dumnezeu exista, dovedeste ca Hristos este Dumnezeu, dovedeste ca painea ajunge Trupul lui Hristos, dovedeste ca exista o alta lume... Dovedeste acestea si te voi crede. Dar daca nu-mi vei dovedi, nu cred. Este suficient sa reflectam la toate aceste dovezi pentru a ne convinge nu doar ca acest mod de abordare nu poate Teologia ca destindere sa ne conduca spre esenta religiei, ci si ca este complet inadecvat vietii in general, cu exceptia domeniului relative restrans al stiintelor naturale. Poti dovedi ca apa fierbe la 100 de gr. Celsius, dar nu poti dovedi ca Puskin este un geniu. Si este la fel de imposibil sa dovedesti toate cele care tin de viata launtrica a omului: bucuriile si necazurile, cautarile si credinta sa. Sa remarcam ca nici macar Hristos nu a incercat sa dovedeasca ceva, El doar i-a chemat pe oameni sa vada, sa auda, sa accepte ceva ce ei nu puteau sa vada, nici sa auda, nici sa accepte, ceva ce chiar si acum marea majoritate a oamenilor nu vad, nu aud si nu accepta. Cu alte cuvinte, cu cat sunt mai profunde adevarul, bunatatea si frumusetea, cu atat mai putin pot fi dovedite si, ca urmare, o abordare care se limiteaza la dovezi devine din ce in ce mai putin aplicabila. Si, astfel, ajungem la metoda pe care eu o numesc abordarea din interior, abordarea launtrica. Este metoda pe care o folosim cu totii in viata noastra de zi cu zi, fara ca macar sa fim constienti de ea. Astfel, de exemplu, cand iubim o persoana, vedem in ea ceva ce nu poate fi vazut de catre cei care nu o iubesc. Ni se descopera ceva din fiinta sa launtrica, ceva ascuns vederii exterioare, dar descoperit prin iubire, intimitate si cunoastere personala” (Alexander Schmemann, Maica Domnului, Ed. Patmos, Cluj Napoca, 2010, p. 15-16). Iubire, intimitate si cunoastere personala. Calitatile unui bun propovaduitor al Cuvantului, pentru ca Viata lui sa fie viata noastra, viata lumii. O astfel de constructie interioara este propusa prin cartea aceasta, ca un zambet hatru dinaintea ranjetului lumii, care ne vrea tristi si disperati si retardati in reactii duhovnicesti. Parintele Preot Bogdan Taifas naste o barfa buna. Cititi in pace. Destindeti-va. Merita! Detasati si destinsi, in harul Dumnezeului Celui Viu, deplin responsabilizati de dragostea in care El ne imbratiseaza nelinistile...

Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula