Cozonac la patru maini. Ohara Donovetsky la taifas cu Doina Jela

„Cozonacul nostru epistolar, crescut intre siruri de 0 si 1, are o umplutura (daca nu apetisanta, macar) interesanta sau... farrago. Nu e nimic in neregula daca vi se pare mai degraba o ratatouille, important e sa tina de foame sau de urat si sa nu fie indigest.
Nu am urmarit reteta. Totusi, lesne de observat, am folosit ingredientele clasice, zaharul din conversatia dintre prieteni si chiar un gram de sare neaos, drojdia necesara fermentarii, oricand a fost vorba despre regrete si ingrijorari, chiar fructe exotice confiate, rahat si cacao, toate recognoscibile, chiar daca nu mereu numite la momentul uzului, toate aduse, in genere, din alte spatii, pentru coloratura si gust.
De framantat, am framantat disciplinat.
Apoi, de stat la dospit, a stat, fie si numai pentru ca vremurile pandemice nu ne-au ocolit.
De copt, inca se coace. (...)
Un Tatal nostru spus cu mana in cuptor ne ajuta sa stim daca e caldura potrivita si daca a venit timpul coacerii.
Altminteri, el ar dospi si astazi.”